Irina Velcescu

Nume real: Irina Velcescu
Locul naşterii: București, Romania
Data naşterii: 05.10.1981
Ocupaţie: Actor

Biografie

E absolventă a UNATC, a fost remarcată încă de pe vremea când juca în spectacolul de licență al regizorului Peter Kerek, la studioul Cassandra în piesa „Don Juan se întoarce la război”. Criticii de teatru au început să-și noteze numele ei pe când au văzut-o la Teatrul Național în „Săptămâna teatrului american”, dedicată lui Eugene O’Neill – un proiect inițiat de Alexa Visarion. A urmat „Forma lucrurilor” la Teatrul Act, unde joacă alături de Vlad Zamfirescu și Andi Vasluianu și unde e mai bună decât premianta UNITER Andreea Bibiri, pe care a dublat-o inițial.

Pe ecran, Irina pare că are ceva din aerul și fragilitatea lui Neve Campbell, pe scenă are o forță care o scoate la prim plan chiar și când are rol secundar. S-ar putea baza pe fața sa specială („Port aparat, hai că mi s-au mai îndreptat dinții”, a spus râzând în timp ce privea fotografiile pe care i le făcuse Cosmin), dar e genul de persoană care se împlică mult și în partea din spatele meseriei sale. A tradus piesa lui Eric Bogosian, „subUrbia”, unde are și rolul principal, rol pentru care a obținut Premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul programului „Comedia ține la tineri”. Din septembrie o vedeți la TVR 2 cu trupa Improvizibilii la „Campionatul de comedie”.

Nominalizări / Premii Gopo

2019

IRINA VELCESCU

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL

Secretul fericirii

Nominalizare

2007

IRINA VELCESCU

PREMIUL ‘TÂNĂRĂ SPERANŢĂ’

Vineri în jur de 11

Nominalizare